Funcția imunitară umană: Fapte și Realități pentru astăzi și întotdeauna. John Miller – 20 martie 2020

Întrucât intreaga lume ajunge să se confrunte cu realitatea pandemiei COVID19, m-am gândit că ar fi un moment bun pentru noi să ne reamintim cât de important este sistemul nostru imunitar, cât de mult îl luăm in serios și cât de mult depinde de capacitatea noastră de a-i oferi nutriția de care are nevoie pentru a ne oferi cel mai înalt nivel de protecție. 

Acesta este un mesaj pe care SAB îl transmite de zeci de ani, dar nu a fost niciodată mai potrivit ca acum.

Știința a dovedit, fără îndoială, că funcția noastră imună depinde de nutriție.

 Absența sau prezența unor componente nutriționale importante are un impact profund asupra capacității noastre imune, asupra capacitatii de a ne proteja și, astfel, de a supraviețui.

 Când nutriția este slabă, sistemele noastre imunitare sunt compromise, când nutriția este bună sistemele noastre imunitare sunt bune. 

Când nutriția noastră este excelentă, sistemele noastre imunitare pot atinge potențialul cel mai ridicat pentru a ne proteja de cea mai largă si extinsa paleta de provocări.

Nu este niciodată prea târziu să facem ceva pentru a ne maximiza capacitatea sistemelor imunitare, de a te proteja! 

 A fi concentrati pe stimularea imunității și pe nutriția adecvata echilibrarii acesteia,  este ceva ce toată lumea poate face. 

Nu trebuie sa ne intrebam daca este posibil, trebuie sa ne intrebam cat de mult ne implicam sa facem acest lucru.

Fără a intra prea mult în acest subiect extrem de complex și critic, există câteva puncte cheie legate de nutriție și funcția imunitară pe care vreau să le reafirm.

Mai întâi câteva definiții fundamentale.  Nutriția – este hrana sau energia primită din alimentele și nutrienții furnizați de dietă pentru a susține și promova sănătatea și creșterea.  Malnutriție – este un consum exagerat sau lipsa de consum de hrană sau energie necesară pentru a sprijini sănătatea și creșterea și conduce la un impact negativ asupra sănătății.

În scopul acestui mesaj, mă voi concentra asupra impactului subnutriției, și a deficiențelor și insuficiențelor dietetice, asupra funcției imune.  subnutriția este o formă de malnutriție în care aportul nu satisface nevoile.  subnutriția duce la disfuncții imunitare sau le compromite.

De ce aportul nutritional de vitamine și minerale esențiale este atât de important:

Relația dintre nutriție și funcția imunitară a fost bine si clar stabilită  în decenii de investigații științifice. 

Subnutriția sau deficiența vitaminelor și mineralelor esențiale este cunoscută ca urmare a disfuncției imunitare sau a compromiterii acesteia. 

Deficiențele de vitamine și minerale care compromit imunitatea includ vitaminele A, D, C, E, B6 și B12, acid folic, zinc, fier, cupru și seleniu

Aceasta nu este o idee nouă, dar am considerat un articol publicat în numărul din ianuarie 2020 al revistei Nutrients, intitulat „O revizuire a micronutrienților și a sistemului imunitar care lucrează în armonie pentru a reduce riscul de infecție” ca fiind oportun și care reafirmă cu tărie această cunoscută realitate. 

In articol se afirma ca: „ Aporturi adecvate, sunt esențiale pentru a asigura funcția corectă a barierelor fizice și a celulelor imune; cu toate acestea, aporturile zilnice de micronutrienți, necesare pentru a sprijini funcția imunitară pot fi mai mari decât cotele alimentare recomandate în prezent. ”

Prezența sau absența acestor vitamine și minerale imun-centrice ne „modulează” capacitatea și puterea imunitară. 

Pur și simplu se mentioneaza faptul ca atunci când acestea sunt sărace în dietă, puterea imunitară este compromisă sau suprimată. 

În schimb, atunci când acestea sunt abundente în dieta, puterea imunitară este crescută. 

Din păcate, majoritatea oamenilor sunt deficienți în unul sau mai mulți dintre acești nutrienți esențiali cheie.

Rolul vital al nutrienților integrali alimentari.

În plus față de aceste vitamine și minerale imun-centrice, există un numar tot mai mare de dovezi că  si alți nutrienți alimentari integrali joacă un rol esențial în funcția imunitară.

 Ca și vitaminele și mineralele mentionate anterior, prezența sau absența lor ne modulează capacitatea imună.

Carotenoizii sunt un exemplu excelent.  Aceste componente solubile în lipide, colorate, care fac ca morcovii sa fie portocalii sau ardeii să fie roșii, sunt bine documentați în literatura științifică ca fi modulatori imunitari.  Amintiți-vă, modularea înseamnă că atunci cand carotenoizii au o cantitate scăzută in dietă, capacitatea imunitară este suprimată.  În schimb, atunci când acestia sunt abundenti în dietă, capacitatea imunitară este crescută.  Acest efect de modulare a imunității a fost arătat în studii clinice puternice, inclusiv în cele efectuate pe NeoLife Carotenoid Complex și publicate în American Journal of Clinical Nutrition.

 Polifenolii, care includ flavonoidele, sunt un alt exemplu de imuno modulatori din alimente integrale.   Dintr-un număr tot mai mare de dovezi privind beneficiile imunologice, un articol  din 2018 aparut în Journal of Immunology Research, intitulat „Reglementarea funcției imunitare de către polifenoli”, în comentariile lor de deschidere, subliniza că „Polifenolii promovează imunitatea la agenții patogeni străini pe diverse căi.  Diferite celule imune exprimă mai multe tipuri de receptori polifenolici ce recunosc și permit absorbția celulară a polifenolilor, care ulterior activează căile de semnalizare pentru a iniția răspunsul imun. ”

 Rolul acizilor grași omega-3 în funcția imună nu a obținut același nivel de atenție ca și celelalte grupuri de nutrienți.  Sunt cunoscuți mai mult pentru beneficiile anti-inflamatorii, sănătoase pentru inimă.  Cercetările NeoLife au abordat pentru prima dată impactul omega-3 asupra  imunitatii în studiul nostru clinic din 2007 care a arătat beneficii de echilibrare inflamatorie.  Aceasta a fost urmat de dovezi care arată promovarea biomarkerilor in rezolvare și vindecare inflamației. 

Mai recent, au apărut dovezi cu privire la rolurile lor critice ca molecule de semnalizare, contribuind la coordonarea și reglarea activității celulelor imune.

Există mult mai multe informatii si studii privind  importanta nutriției, pentru  o sănătate și imunitate optime. 

Mii de articole și cărți au fost scrise pe această temă, dar, în scopul acestui mesaj, ma voi opri deocamdată aici.

Dacă informațiile de mai sus sună foarte asemnator cu ceea ce am  tot spus despre produsele noastre nutritionale de bază, precum Pro Vitality, nu ar trebui să va surprinda. Importanța gamei largi de nutrienți ce poate contribui la sănătatea și vitalitatea vieții este o realitate irefutabilă a biochimiei umane.

 Ca întotdeauna, vă sfătuim cu tărie să faceți din aceste alimente integrale componentele dominante ale dietei dvs., pentru toate beneficiile pe care le oferă, inclusiv rezistența imunitară. 

Rămâne totuși că marea majoritate a oamenilor nu sunt în stare să facă asta. 

Pro Vitality este o alegere perfectă pentru a ajuta la eliminarea acelor lipsuri, regasite in  lacunele nutriționale si care afectează imunitatea.

Sanatate …. >> John

Traducere: Adriana Mirela Vîja / Livia Nena

Sursa: Neolife.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu poti copia continutul.